Schisma politică


Sursa: http://demnitar.blogspot.ro/2012/05/ponta-leul-nu-trebuie-salvat-s.html

Construcţia USL a fost şi este controversată. Nici Iliescu nu a fost foarte încântat de idee însă, la fel ca şi cei mai mulţi din greii PSD, a fost pus în faţa faptului împlinit.

Dacă la împărţirea funcţiilor pasărea din mână (funcţia de prim ministru) a fost preluată de Ponta, la distribuţia fotoliilor parlamentare PSD-ul a acceptat un exagerat dezavantaj faţă de PNL. După includerea PC-ului, UNPR-ului, etc, dezavantajul s-a accentuat. Asta la prima vedere, deoarece pentru cunoscători, PSD, PC şi UNPR „din aceeaşi rădăcină e!” Paritatea PNL-PSD a generat orgolii nesaturate în masa PSD-istă, iar decontările-n caz de eşec vor fi violente.

Previzibila rupere a USL-ului (după alegeri) va elibera pe scena politică un PNL mai puternic ca niciodată, care (cu ceva ajustări la vârf) poate da tonul în politica naţională. Vremurile când PSD-ul „coabita” cu PNL-ul sub arbitrajul lui Năstase şi Patriciu (în interesul patriei!) s-au dus demult. La o construcţie (ex. USL) electorală/politică sănătoasă, obiectivele, mecanismele, etapele şi aportul părţilor ar fi trebuit strict stabilite. Era necesar un stat major (creator al planurilor de acţiune) şi obligatoriu pârghii de control. 

Eliminarea experţilor în organizarea structurilor, graba, superficialitatea şi concentrarea tuturor deciziilor în mâna câtorva oameni, copleşiţi de numărul şi anvergura activităţilor, a dus la înregistrarea rapită a prea multor eşecuri şi o scădere periculoasă în sondaje. Mulţi analişti consideră că PSD şi PNL mergând independent în alegeri ar fi putut obţine un procentaj (însumat) mai mare decât al alianţei. PSD-ul şi-ar fi valorificat potenţa inclusiv prin satisfacerea unor candidaturi justificat motivate! Şi nu ar fi fost puţin.Un prieten îmi spune că dezavantajez puţin USL în analizele mele. Nu mi se pare. Ceilalţi nu au oameni de loc mai buni iar la capitolul programe sunt cam în fundul gol.

Ca să poţi analiza, lăuda sau critica pe cineva trebuie să ai măcar o ofertă politică, un plan de bătaie şi nişte lideri care să se manifeste în spaţiul public. Până acum în tabăra ARD-ului este o linişte cu miros de usturoi de la comisia de integritate. Deci ce să vorbeşti despre ei? Dacă alegerile vor fi câştigate sau pierdute depinde numai de USL.

Sursa: http://andreicristi.blogspot.ro/2011/05/divort-in-curtea-liberalilor-cu.html

Perioada de depunere a candidaturilor s-a încheiat cu surprize imense. Ponta şi-a depus candidatura (cum era de aşteptat) pentru colegiul 6 Tg.Jiu. La câteva minute după el, pentru acelaşi colegiu, a fost depusă candidatura lui Dan Diaconescu. Pentru cel puţin o lună centrul atenţiei naţionale se va transfera la Tg.Jiu. Prin această mişcare super-inteligentă, DD va încerca ridicarea PP-DD-ului peste pragul de 20%.

Dacă totuşi DD îl va elimina pe Ponta, se va declanşa vacarmul în PSD./ Candidatura lui Antonescu s-ar fi potrivit în fieful PNL-ist al lui Chiliman (de exemplu), lucru care ar mai fi diminuat imaginea vrajbei din PNL. Alcătuirea tandemului cu Dragnea (în Teleorman), arată că în USL cuţitele sunt pregătite. Atitudinea lui Ponta a confirmat îngrijorarea. Iată că pentru planul iniţial: Ponta prim-ministru, Antonescu şef la Senat, Constantin şef la C.Deputatilor, se pregăteşte deja varianta de rezervă. Fără Ponta. Ceea ce nu ştiu uneltitorii este că aranjamentele lor pot fi date peste cap.De către Băsescu. Dacă mai aveam ceva dubii în legătură cu această probabilitate, ea mi-a fost spulberată de intervenţia lui Dan Voiculescu (PC). Acesta nu a eliminat varianta desemnării de către Băsescu a unui prim-ministru, membru sau simpatizant (notoriu) al PSD, altul decât Ponta. La un scor al USL de peste, sau uşor sub, 50%, una din soluţii ar fi putut fi ex ministrul Ioan Rus.

Din cauza stângăciilor de la referendum, varianta viabilă pare a fi George Maior, şeful SRI, naşul lui Ponta. Ar fi o surpriză doar pentru o parte din liderii PSD. Şi pentru cuplul Dragnea-Antonescu.


Startul la democraţie. Peste doi ani


Sursa: http://notedeparcurs.wordpress.com/

Timpul se rostogoleşte. Este sigurul element din univers care nu-şi poate schimba sensul. La viteza luminii (conform teoriei relativităţii) timpul se opreşte. Ei bine, se pare că, acceleratorul de particule de la Geneva a reuşit să înregistreze elemente subatomice care au depăşit viteza luminii. Asta să însemne că vom putea întoarce vremurile înapoi?

Pentru noi românii ar fi extraordinar deoarece am lua cea mai bună decizie, dacă ni s-ar oferi (totdeauna) a doua şansă (dă-ne nouă Doamne mintea de pe urmă!).

Speram eu, poate şi mulţi alţii, că după 12 ani vom asista la o confruntare în campania electorală care să ne antreneze şi pe noi, cei din tribună, pe dezbateri privind problemele care ne interesează, pe modalităţile posibile de rezolvare, pe dimensionarea logică a orizontului aşteptărilor.
Evident să ne transmită şi formulele prin care încrederea în clasa politică să nu scadă până aproape de zero, că ceea ce se întâmplă pe la DNA duce cam într-acolo. Ultimul conflict (care ne va consuma cel puţin toată săptămâna) este cel legat de Consiliul European pentru aprobarea bugetului european pentru 2014-2020.

De ce o fi fost nevoie de încă o poveste care nu duce nicăieri? Bătălia electorală trebuia întreţinută. Matrapazlâcurile cu blaturile şi aranjamentele, între o parte a USL şi ceilalţi, trebuiau acoperite. Şi atunci a fost creat conflictul. Deoarece liderii APR, parcă resemnaţi că vor pierde alegerile la scor mare, lipsesc total de pe ecranele care radiază electoratul, trebuia găsită altă ţintă. Aceeaşi: Traian Băsescu.

Din prea multe motive (unele cu logica lor) Băsescu a preferat să participe el şi nu premierul la eveniment. Chestiunea a fost trecută cu vederea. Lucrurile s-au precipitat când guvernul a impus o anumită poziţie (dreptul de veto) în oricare variante (înafara celei iniţiale de 1.025 mld euro, propusă de Comisia Europeană) de aprobarea bugetului.

Mai toate variantele ulterioare au vizat reducerea bugetului UE şi deci şi a fondurilor destinate României.

Sursa: http://www.czechtravelogue.com/2009-5_eu-funds-a-generator-for-regional-events/

Domeniile afectate sunt agricultura şi politica de coeziune. Una din variantele periculoase ar fi dimensionarea bugetului funcţie de performanţele 2007-2013, variantă care ar afecta în mod deosebit România, având în vedere că performanţele noastre la zi sunt de numai 10% (din aprox. 34 mld euro). România ar putea primi cel mult 45 mld euro (varianta iniţială) sau 40 (una din variantele previzibile). Pentru asta însă trebuiesc negociate atitudinile celor care plătesc.

Primii care au avut o reacţie dură faţă de bugetul (iniţial) propus au fost contributorii neţi care evident că îşi doresc un aport mai mic la cauza europeană pentru a-şi putea susţine propriile economii afectate de criză. Una din atitudinile vehemente a fost cea a Angliei, amplificată de apropierea alegerilor din 2013.

Şi la noi vrajba a apărut tot pe fondul disputelor din campanie.

Miza pentru noi este însă mult mai mare: seriozitatea cu care România poate fi privită de către cei care toarnă banii în bugetul Europei Comune. Dacă ne-am putea permite să ne răţoim la ei: ne-aţi constrâns să facem praf Bancorex, să vindem BCR, Romtelecom, Petrom, etc, pe nimica toată, aş zice că ar exista o motivaţie a nervozităţii noastre. Vom risca oare să se afle că, de fapt, ne-am furat singuri…averea (vezi cazul ministrului Dan Nica – firma Ericsson)? Indiferent de rezultatele negocierii (bune ptr Romania în cele mai multe din variante) scandalul pe această temă va continua. Asta pentru că ne înjosesc permanent să acceptăm principiul ” răsplata noastră în ceruri va fi”. Pe pământ sunt răsplătiţi doar politicienii. Cei care scapă de DNA.

Am întrebat un prieten (cu un bun potenţial politic) de ce nu candidează. Poate la următoarele alegeri parlamentare, peste doi ani, veni răspunsul! Doamne, abia atunci poate exista şansa şi pentru noi să se dea startul la democraţie?


De la brand building la urna


Am vazut in ultimele zile o serie de actiuni ale partidelor si ale candidatilor.  Banere, insert-uri, pagini de Facebook, ad-uri sponsorizate, povesti sponsorizate si, poate, campanii de ads ce inca sunt in stadiul de bugetare si obtinere cost de la regii.

In campania din acest an s-a vazut, mai mult ca in alti ani, o tendinta evidenta de utilizare a clipurilor video in campaniile electorale – iar asta nu face decat sa ne bucure.

Un material publicat pe Thinkwithgoogle.com ne-a atras atentia acum cateva ore. Este o inregistrare cu unul dintre oamenii implicati in campania de online din 2012, din SUA, de partea lui Barack Obama.

 


Ce angajamente isi iau parlamentarii?


In alegerile parlamentare 2008, Ana Birchal ne spunea despre  sustinerea Legii Lustratiei, Victor Negrescu ne spunea despre faptul ca este un om de stanga, Corneliu Visoianu ne vorbea despre migratia fortei de munca, intr-o directie destul de neclara, cel putin pentru mine, iar  Sorin Minea despre cat de importanta este legatura oamenilor din Comisiile Parlamentului cu mediul socio-economic.  Pieptea Cornel facea referiri la importanta unui sistem de reclamatii si la un mecanism de functionare a justitiei.

In alegerile prezidentiale 2009, la Alegeri.TV am schimbat putin foaia si am cerut angajamente in locul unei simple luari de pozitie in campanie, pe care sa o pastram in arhiva noastra. Astfel, Traian Basescu isi lua urmatoarele angajamenteinainte sa fie ales, ca si angajamente in fata alegatorilor.

Cam atat.

N-ai ce sa promiti daca n-ai de gand sa faci nimic. N-ai cum sa atingi vreun obiectiv daca nu-ti setezi unul. Cam asta este povestea scurta a unor alegeri in care ne-am straduit sa extragem viziunea geniului politic romanesc si s-o expunem publicului larg via web.

Cere si tu un angajament !

Alatura-te demersului nostru de a obtine din partea viitorilor parlamentari cateva vorbe de duh, cu iz de angajament:

  • Da un comment acestui post;
  • Pune in el o problema care vrei sa ajunga la urechile candidatilor din colegiul tau;
  • Noi facem o selectie si o adresam candidatilor din colegiul tau;
  • Raspunsurile le vei putea vedea in sectiunea din site dedicata colegiului tau;
  • Avand raspunsurile candidatilor vei putea face o alegere un pic mai buna.

Cam atat. Multumim. Asteptam cu interes intrebarile voastre.